200.000 euro pentru pensiuni turistice prin PNDR


• Fermierii și antreprenorii au posibilitatea să acceseze în acest an fonduri europene nerambursabile în valoare de 200.000 euro/proiect pentru investițiile în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, din cadrul PNDR 2020

Fondurile disponibile pentru sesiunea din acest an se ridică la 108 milioane de euro, valoarea proiectelor depuse până în prezent fiind de 61 milioane de euro, potrivit AFIR. Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijin pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități non-agricole în zonele rurale.
Beneficiarii submăsurii 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole sunt:
• Micro-întreprinderile și întreprinderile mici existente, din spațiul rural;
• Micro-întreprinderile și întreprinderile mici nou-înființate, din spațiul rural, care fac dovada cofinanțării, precum și fermierii sau membrii unor gospodării agricole care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole în cadrul întreprinderii deja existente încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici.
Domeniile de diversificare acoperite în cadrul sub-măsurii sunt:
• Activități de producție (ex: fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton; fabricarea produselor chimice, farmaceutice; activități de prelucrare a produselor lemnoase; industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente; fabricare produse electrice, electronice etc.);
• Activități meșteșugărești (ex: activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (ex: olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.);
• Activități turistice (ex: servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație publică);
• Furnizarea de servicii: medicale, sociale, sanitar-veterinare; reparații mașini, unelte, obiecte casnice; consultanță, contabilitate, juridice, audit; servicii în tehnologia informației și servicii informatice; servicii tehnice, administrative etc., inclusiv construcții, reconstrucții și/sau modernizarea spațiilor și zonelor aferente desfășurării activităților;
• Fabricarea de peleți și brichete din biomasă.

Condiții minime pentru accesarea fondurilor europene

Pentru a putea primi sprijin în cadrul sub-măsurii 6.4, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili; Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin sub-măsură; Localizarea proiectului pentru care se solicită finanțare trebuie să fie în spațiul rural; Solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de a asigura co-finanțarea investiției; Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată pe baza prezentării unei documentații tehnico-economice; Întreprinderea nu trebuie să fie în dificultate în conformitate cu Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate; Investiția va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra mediului și dacă aceasta poate avea efecte negative asupra mediului, în conformitate cu legislația în vigoare menționată în capitolul 8.1 PNDR.
Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele ce au un punctaj estimat (auto-evaluare/pre- scoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul licitației anuale de proiecte. Pentru această submasură pragul minim este de 10 puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanțare. Cererile de finanțare care au punctajul estimat (auto-evaluare/pre-scoring) mai mic decât pragul de calitate lunar nu pot fi depuse. În situația în care, proiectele al căror punctaj va scădea în urma evaluării AFIR sub pragul de calitate corespunzător lunii/trimestrului respectiv și proiectele încadrate greșit din punct de vedere al alocării financiare aferente unei măsuri/sub-măsuri/componente (alocare distinctă), vor fi declarate neconforme și nu vor mai intra în procesul de selecție.
Pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole valoarea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 90% din costul total al proiectului: nu va depăși 200.000 euro/ beneficiar pe 3 ani fiscali; va respecta prevederile Regulamentului 1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis; pentru întreaga perioada de programare 2014 – 2020, fermierii și antreprenorii beneficiază de o alocare financiară totala de 9,47 miliarde de euro. De asemenea, alocarea bugetară totală a Măsurilor implementate la nivelul AFIR se ridică la 4,87 miliarde de euro.