160 euro la hectar, subvenţia agricolă


Într-o săptămână, Ministerul Agriculturii va trece la plata avansurilor pentru plăţile directe, adică  aproape 600 de milioane de euro între 15 şi 30 octombrie, ne anunţă un comunicat oficial de presă al MADR.

Până acum, s-au autorizat şi în mare parte au fost plătiţi 270 de milioane de euro, reprezentând doar avansul pe Axa 2. Plata europeană creşte faţă de anul trecut, de la 119 euro pe hectar la 139 euro pe hectar, contribuţia de la bugetul de stat va creşte şi va fi de 21 euro pe hectar. Dacă anul trecut, fermierii au primit 154 de euro pe hectar, anul acesta vor primi aproximativ 160 de euro pe hectar, cifrele agreate şi cu Ministerul de Finanţe.