1.200 de cadre medicale… doar 100 de măști de la minister, pentru Spitalul de Urgență Vâlcea!!!


Spitalul Județean de Urgență Vâlcea transmite și prin intermediul mass-mediei o solicitare către toate autoritățile locale ale județului Vâlcea în vederea sprijinirii unității medicale în achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în această unitate.
La sfârșitul săptămânii trecute CN Unifarm SA a achiziționat 200.000 măști protecție FFP 2, măști ce au fost repartizate în vederea ACHIZIȚIONARII de către structurile implicate în prevenirea și tratarea infecțiilor cu SARS CoV2.
Reprezentanții Departamentului Comunicare al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea n-au precizat într-un comunicat că… „am luat cunoștință cu STUPOARE  că Ministerul Sanatatii a repartizat, în vederea ACHIZIȚIEI, către Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a unui număr de 100 (una suta) măști FFP2, în condițiile în care avem aproximativ 1.200 de cadre medicale încadrate în spital (exceptând UPU).
În același timp, nu putem să nu observam cum altor spitale județene din țară le-au fost repartizate, în vederea achiziției, cantități de măști FFP2 de ordinul miilor. Considerăm cantitatea repartizata, pentru a fi cumpărată de către Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, ca fiind total insuficientă, iar stocul spitalului pentru echipamentele  de protecție este insuficient protejării personalului medical”.