12,55%, promovabilitatea la Bac


Județul Vâlcea a mai urcat în clasamentul național după soluționarea contestațiilor depuse d­e elevii nemulțumiți de notele obținute în sesiunea din toamnă a Bacalaureatului. Astfel, dacă înainte de examen, județul nostru se afla printre ultimele cu o rată a promovabilității de 11,62%, acum a mai urcat cu aproximativ un aproximativ un procent, ajungând la 12,55%. Au fost depuse 259 de contestații, iar după soluționare, în cazul unui singur elev i s-a micșorat nota de la 5 la 3, ceilalți contestatari trecând cu brio. Menționăm că la această sesiune a examenului de maturitate au participat 1924 de elevi.