Invitație la Bookfest 2018
• Editura „Antim Ivireanul” – director, scriitorul Ioan Barbu – reprezintă Vâlcea la cel mai important eveniment editorial al verii
Între 30 mai – 3 iunie, vom avea cinci zile în care Salonul de Carte Bookfest București 2018 devine punctul central al lumii editoriale din România. Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, singura din județul nostru, se numără printre cei peste 150 de expozanți ai Salonului Internațional de carte, având stand în cadrul Asociației Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții (ADE-PC). Ediția din acest an va avea loc în cel mai mare spațiu expozițional de la ROMEXPO, în pavilionul B2 (peste 15.000 m.p.).
Ioan Barbu, Ion Drăghici, Marius Cărbunescu, Irina și Radu Dobrescu, Constantin Argeșanu, Radu Alexandrescu, Filoteea Barbu Stoian, Nicolae Tabacovici, Emil Pădurețu, Emilia Dănescu, Luiza Cala, Constantin Zărnescu, Ion Andreiță, Jesús Avila Granados sunt doar câțiva dintre scriitorii care marchează agenda editurii „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea la Bookfest 2018.
Invitatul de Onoare la ediția din acest an a Salonului de carte Bookfest: Statele Unite ale Americii.
Pe standurile editurilor se vor afla circa un milion de cărți, cu reduceri care merg până la 80%. Copiii vor fi vedete ale acestei ediții, care sărbătorește Ziua de 1 Iunie chiar în mijlocul perioadei Bookfest. La standul dedicat copiilor, Bookfest Junior, vor fi în fiecare zi activități diverse, pe placul micilor cititori. La standul ADE-PC, unde este găzduită Editura „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea, vor putea fi găsite cărți rare, unele unicat. Pachetele promoționale vor putea fi achiziționate la stand cu reduceri de până la 35%. Printre noile cărți apărute la editura „Antim Ivireanul” se află „Ziua când înfloresc salcâmii…”, „Râmnic – 630”, „Casa Presei”, „Liniște pe ghiol”, „Basoreliefuri poetice”, „Vocile umbrei”, „Memorii” etc.
Editura „Antim Ivireanul” a pregătit și pentru această ediție Bookfest un bogat calendar de lansări ale unor prestigioși autori., cu invitați de onoare din elita scriitorimii din țara noastră.
Vă invităm, dragi iubitori ai cărții din Vâlcea, la Bookfest 2018, între 30 mai – 3 iunie. Vă asigurăm că experiența dumneavoastră va fi una cu adevărat plăcută pentru că ediția din acest an a Salonului de carte Bookfest este un eveniment organizat la cele mai înalte standarde internaționale.

Editura „ANTIM IVIREANUL” Râmnicu Vâlcea – desfășurător evenimente

MERCURI, 30 mai, orele 15.00 – 16.25 – Cafeneaua Literară „Julius Meinl”
Lansare carte + prezentare colecție
1.„Casa Presei” (roman) de Marius Cărbunescu
2.Prezentarea colecției „100 de ani – 100 de cărți” Documentele Marii Uniri. (TipoMoldova Iași)
Invitați: Eliza Roha, Ion Andreiță, Eugen Stancu, Gh. Cărbunescu, Florentin Popescu, Aurel Ștefanachi, Aureliu Goci.
Moderator: Ioan Barbu

JOI, 31 mai, orele 15.30 – 17.25 – Cafeneaua Literară „Diószegi”
Lansări cărți
1.„Liniște pe ghiol” (proză scurtă) și „Basoreliefuri poetice” (versuri) de Filoteea Barbu Stoian
2.„Râmnic – 630” Antologie de Ioan Barbu
3.„Amprenta unui gând” de Ion Andreiță
Invitați: N. D. Fruntelată, Margareta Labiș, Passionaria Stoicescu, Raluca Tudor, Vasile Szolga, Doru Dinu Glăvan, Dan Toader, Lia-Maria Andreiță, Geo Călugăru, Ioan Barbu, Neagu Udroiu, Zinica Ionescu.
Moderator: Florentin Popescu

VINERI, 1 iunie, orele 11.00 – 13.55 – Cafeneaua Literară „Diószegi”
Lansări cărți + prezentare revistă literară
1.„Ziua când înfloresc salcâmii…” Ioan Barbu – 80. Volum omagial. Antologie de Emil Pădurețu
2.„Vocile umbrei” (versuri) de Emilia Dănescu
Invitați: Ioan Radu Văcărescu, Lia-Maria Andreiță, Ion Andreiță, Emil Lungeanu, Ion C. Ștefan, George Theodor Popescu, Șerban Codrin, Neagu Udroiu, Eliza Roha, Passionaria Stoicescu, Paula Romanescu, Marius și Gh. Cărbunescu, Raluca Tudor, Emilia Dănescu, Victoria Milescu, Claudia Voiculescu, Mihai Antonescu, Vasile Szolga, George Terziu – și toți prietenii
3.„Rotonda valahă” nr. 9 (aprilie – mai – iunie) 2018. Prezentare și comentarii.
Moderator: Nicolae Dan Fruntelată

SÂMBĂTĂ, 2 iunie, orele 10.00 – 11.55 – Cafeneaua Literară „Diószegi”
Lansări cărți
1.„Memorii” de Nicolae Tabacovici. Volumul apare în ediție bilingvă (română-francez) în premieră internațională.
2.„Cer orb” (versuri) și „Somnul de piatră” (proză) de Ion Drăghici
Invitați: Ioan Radu Văcărescu, Emil Lungeanu, Aurel Ștefanachi, Mirela și Marin Răducu, Elena Drăghici, Ion Drăghici, Nicolae Dan Fruntelată, Ion Andreiță, Lucian Gruia, Vasile Szolga, Eliza Roha, Mihai Antonescu, Emilia Dănescu, Geo Călugăru, Gabriela Banu, Aureliu Goci.
3.„Uneori, consum la micul dejun bărbați tineri” (proză scurtă) de Luiza Cala.
Invitați: Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, ambasador, Daniela Nane, actriță, Florentin Popescu, George Terziu.
Moderator: Ioan Barbu