100 lei, avortul la cerere, 750 lei – cu anestezie totală


În urma unei analize, Comitetul director al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a decis scăderea taxei pentru avortul la cerere. Dacă, inițial, se plăteau 150 lei pentru avortul la cerere, acum se va achita 100 lei, iar de la 900 lei cât era cu anestezie totală, costul a scăzut la 750 lei. Scăderea taxei vine și ca urmare a unei cereri înaintată conducerii SJU Vâlcea și semnată de opt medici ginecologi. În plus, s-a mai luat în calcul un aspect: în Policlinică, pentru un EKG, spre exemplu, a fost scandal de ce să plătească și veteranii de război. „Am înțeles situația și pentru a nu pierde veniturile, avortul, care este un serviciu la cerere, într-o țară cu planning familial, la 25 de ani de la Revoluție, se poate plăti. Putem recupera, astfel, pierderile din Policlinică”, a declarat dr. George Brânzan, director medical Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Managerul unității medicale, dr. Dan Ponoran, a precizat, la rândul său, că sumele propuse de Comitetul director era cu totul altele: „Un avort la cerere costa 150 lei și s-a propus să fie 100 lei, în timp ce cu anestezie totală, s-a decis să fie, de la 600 lei la 900 lei. După cererea semnată de medicii ginecologi, avortul cu anestezie totală va costa 750 lei. Au venit cu argumente. În fine, țin să precizez că, în iunie, când avortul cu anestezie totală era 900 lei au fost mai multe intervenții, decât când costa 600 lei. Am scăzut prețurile la cererea medicilor de pe secție”.