1 iulie 1972 – 1 iulie 2017 sau 45 de ani de la înființarea Spitalului Nou


• doctorul Radu Gabriel Dobrescu, primul director al spitalului din nordul Râmnicului, a primit o diplomă de excelență din partea Consiliului Județean Vâlcea și a fost elogiat la scenă deschisă de către reprezentanții autorităților pentru contribuția adusă la îmbunătățirea actului medical din județul nostru
Sâmbătă, 1 iulie, au fost marcați 45 de ani de la înființarea Spitalului Județean, respectiv a clădirii din nordul Râmnicului, cunoscut drept Spitalul Nou. Sala de festivități a Consiliului Județean, instituție ce se ocupă de adminis­trarea spitalului, a reunit atât foști, cât și actuali medici, dar și alți repre­zentanți ai sănătății vâlcene. Au fost prezenți: dr. Radu Gabriel Dobrescu, primul director al Spitalului Județean, Ion Cercel, fost director economic al spitalului, dr. Dionisie Dubinciuc, medic pri­mar nefrolog și, totodată, fost direc­tor al spitalului, chirurgul Dan Ponoran, managerul actual al unității medicale ce deservește tot jude­țul la capitolul urgențe medica­le, Samoil Vâlcu, președintele Colegiului Farmaciștilor din Vâlcea, președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, „vicele” CJ pe probleme de sănătate, Adrian Bușu, prefectul Florian Marin și primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Lor li s-au adăugat, așa cum am menționat, medici de renume, directori ai instituțiilor publice locale, primari și viceprimari, parlamentari, consilieri locali și județeni.

Diplomă de excelență pentru dr. Radu Dobrescu
Pentru că inițiativa aniversării a 45 de ani de la înființarea Spitalului Nou a aparținut primului director al unității medicale, dr. Radu Dobrescu, preț de minute bune, medicul a povestit cum s-a ridicat spitalul și cum a ajuns să-i preia frâiele pentru o perioadă de timp: „De Spitalul Nou de la Vâlcea se leagă cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. În vacanțele din copilărie, am tot venit pe la Ocnele Mari, pe la Ocnița, iar perioadele petrecute mi s-au întipărit în suflet încât mi-am dorit să ajung aici. După facultate, am lucrat însă la Spitalul Băilești din Dolj. Pentru că slăbiciunea mea era matematica, m-am transferat în Alexandria pentru a face și a absolvi Facultatea de matematică din București. Eram primul medic din România care terminase o facultate de matematică. În 1970, terminând cu proiectele de perfecționare, am venit la Râmnicu Vâlcea. Probabil, datorită experienței, am fost remarcat de primul secretar al județului de pe vremea aceea și întrebat dacă sunt de acord cu construirea unui spital nou. Erau suficienți bani pentru construirea de spitale cu 700 de paturi în toate județele țării. Am acceptat și am coordonat lucrările de ridicare a unității medicale. Timp de 11 luni, datorită ajutorului dat de voluntari pentru munca necalificată, spitalul nu doar că a fost ridicat, dar a fost și dotat. Am reușit să aducem la spital paturi, bucătărie, spălătorie, laboratoare și la 1 iulie 1972 a fost inaugurat în prezența oficialităților vremii.”
Medicul Radu Dobrescu și-a amintit cum s-a extins spitalul prin înființarea a două secții exterioa­re: secția de Psihiatrie din Păușești-Măglași și cea de Balneofizioterapie din Călimănești. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Inclusiv în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea activa o secție de recuperare medicală, cu bazin de înot, foarte modernă pentru vremea aceea. În anul 1974, au fost achiziționate patru endoscoa­pe, apoi cumpărat un ecograf, al doilea din țară la momentul respectiv.

N-au lipsit criticile la anumite aspecte din viața medicală din prezent
„Nu știu și nu înțeleg de ce se numește Spital Județean de Urgență? Maternitatea n-are și ea urgențe? La Psihiatrie, la Spitalul nr. 2 nu sunt urgențe? Apoi, la cârma Ministerului Sănătății au fost profesori academicieni, puțini la număr. După 1989, au fost 29 de miniștri în fruntea Ministerului Sănătății. E un lucru care ne dă de gândit. Părerea mea este că nu e bine ce se întâmplă și trebuie făcut ceva”, a declarat dr. Dobrescu.
Totuși, vizitând unitatea medicală din prezent, primul director al spitalului a fost plăcut impresionat de ce a văzut: saloane cu maxim patru pacienți, numărul paturilor fiind redus de la 700 la 400.
Pentru că a sprijinit și sprijină sănătatea vâlceană, dr. Radu Dobrescu a primit, de la șeful județului, o diplomă de excelență.

Ponoran: „La Râmnicu Vâlcea s-a făcut, se face și se va face medicină de calitate”
Dacă a vorbit primul director al spitalului, nu putea lipsi nici actualul manager: dr. Dan Ponoran. „Avem 31 de secții și compartimente, cu aproximativ 1.700 de angajați. Anul trecut, la Spitalul Județean Vâlcea s-au făcut peste 48.000 de internări și peste 73.000 de prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe. Încă din anul 1972, spitalul a beneficiat de aportul unor cadre medicale bine pregătite. Sunt puține lucruri ce se cunosc despre intervențiile făcute de medici. Ideea este că la Râmnicu Vâlcea s-a făcut, se face și se va face medicină de calitate. Avem cel mai modern spital din Oltenia”, a mai precizat dr. Ponoran.

Provocări mari pentru Rădulescu și Gutău
Șeful județului, Costi Rădulescu, a discutat pe larg despre proiectele îndrăznețe pe care le are alături de primarul Râmnicului, Mircia Gutău, în ceea ce privește sănătatea vâlceană. Mai precis, el a vorbit despre modernizarea Spitalului Vechi, cu toate problemele ce țin de acest aspect – clădire monument istoric, birocra­ție – reabilitarea și moder­ni­za­rea Ambulatoriului, moderni­za­rea Maternității și amenajarea unui parc în apropiere, precum și înființarea unui heliport la spitalul din nordul Râmnicului. Edilul Râmnicului, Mircia Gutău, l-a asigurat pe Costi Rădulescu de tot sprijinul în realizarea obiecti­velor propuse.