1.000 lei pentru cuplurile din Pietrari care fac copii


Natalitatea este în scădere, lucru resimțit în mai toate localitățile vâlcene, iar unii dintre edili s-au gândit și încearcă rezolvarea problemei oferind tinerilor tot felul de beneficii. Și-n comuna Pietrari, primarul Nicolae Moraru, încearcă să stimuleze cuplurile să facă copii, iar una din soluții este ceea de a le oferi indemnizații. Astfel, s-a decis de către consilierii locali din Pietrari acordarea unei indemnizații de 1.000 lei fiecărui cuplu care va face copii. Luna aceasta, până-n prezent, edilul Nicolae Moraru a oferit cinci astfel de indemnizații.